Cel mai important este să menținem un echilibru între alimentele alcalinizante și cele acide. Este vorba mai ales de a nu suferi deficiențe și de a beneficia de proprietăților ambelor tipuri de alimente pentru ca pH-ul să se afle la un nivel optim. Însă, este bine de reținut că specialiștii recomandă să consumăm mai puține alimente acidifiante și mai multe sau preponderent alimente alcalinizante.
Eficiența sucurilor prezentate în acest articol constă în prezența substanțelor antioxidante și alcalinizante din ingredientele acestora. Mai multe studii medicale care au fost realizate pe tema cancerului, atât ca prevenție cât și ca tratament, au arătat că un pH alcalin al sângelui împiedică dezvoltarea celulelor cancerigene.
Se recomandă de asemenea, să se consume zilnic usturoi, un aliment care, ingerat crud, aduce mari beneficii corpului, atât pentru prevenirea și tratarea cancerului cât și altor boli, precum diabetul.
Luati în considerare aceste sfaturi simple pentru a avea grijă de sănătatea ta și pentru a avea un corp mai alcalin.
1. Combate aciditatea din alimentație
Acestea sunt alimentele care trebuie consumate cu moderație și în mod echilibrat sau chiar evitate:
– Produsele lactate
– Sucurile îmbuteliate
– Făina albă
– Zahărul
– Sarea iodată
– Fripturile
– Ciocolata cu lapte
– Cafeaua
– Carnea roșie
– Băuturile sau răcoritoarele gazoase
– Alcoolul
2. Iata, acestea sunt alimentele care trebuie consumate cât mai des:
– Lămâia. Deși gustul lămâii este acid, acest fruct este ideal pentru a ne alcaliniza organismul. Odată ce ajunge în stomac, sucl de lămâie declanșează niște procese foarte importante care combat aciditatea din corp, tocmai de aceea este recomandabil să se consume dimineața pe stomacul gol un pahar de apă cu sucul de la o lămâie.
– Citricele
– Spanacul
– Castraveții
– Usturoiul
– Ceaiul verde
– Fructele Goji
– Migdalele crude
– Dovleceii
– Roșiile
– Ceapa
– Urzicile
– Păpădia
– Avocado
– Ghimbirul
– Varza de Bruxelles
– Bicarbonatul de sodiu
3. Combate sedentarismul
Lipsa activităţii fizice este una dintre principalele cauze de deces din lume, iar sedentarismul poate cauza aproximativ 2 milioane de decese la nivel global, considerat ca fiind printre primele 10 cauze de deces din lume. Studiile efectuate în acest sens de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) au arătat că 60% din populația globului are o viaţă sedentară.
Majoritatea persoanelor sedentare se confruntă cu tendinţa de îngrăşare, excesul de greutate corporală fiind un factor de risc pentru bolile cardiovasculare, diabet, unele tipuri de cancer etc. De asemenea, frecvenţa aterosclerozei, a infarctului miocardic şi a accidentului vascular cerebral este de două ori mai mare la sedentari decât la cei care au o viaţă activă.
Mișcarea și exercițiile fizice ne ajută să eliminăm toxinele din corp, să primim oxigen și nutrienți în fluxul sanguin. Este vital să ne facem un obicei sănătos din a face mișcare fizică zilnic, chiar și o plimbare mai lungă sau un alergat ușor contribuie din plin la menținerea unei sănătăți optime și a unui sistem imunitar puternic.
4. Gestionează emoțiile și controlează stresul
Nivelul de aciditate din corp poate să crească dacă avem perioade lungi stres sau de anxietate. Stresul de la locul de muncă, tensiunile din familie, problemele emoționale și o existență marcată de emoții negative și stres se traduc întotdeauna prin dezechilibre chimice și un indice mai mare de aciditate. Ce putem face pentru a combate aceasta?
Atunci când durerea fizică are o cauză emoțională, ea va persista orice vei face, deoarece corpul încearcă să se vindece, dar nu reușește, deoarece cauza continuă să fie prezentă, în interiorul tău și în propria ta minte. Dacă nu mergi direct la acea cauză emoțională, simptomele nu vor dispărea. Respiră adânc, relaxează-te, detașează-te de tot ceea ce reprezintă un stres pentru tine și amintește-ți să alegi bucuria în locul acestor tensiuni. Bucură-te de viață, fii recunoscător pentru tot ceea ce ai și nu uita că bucuria este cea mai vindecătoare dintre toate emoţiile.
Sursa: dr-catalin-luca.ro
Sursa: suntsănătos.ro
The post Recomandări pentru a menține un corp alcalin appeared first on Lavinia Melania Bratu.